12:37 am - Friday August 1, 2014

Finala 100% spaniola la Bucuresti

Cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodata de Romania este fara indoiala finala Europa League care va avea loc pe data de 9 Mai pe “National Arena”, un eveniment asteptat de toata suflarea fotbalistica. Desi cu totii ne asteptam la o finala 100% englezeasca, intre cele doua mari puteri din Manchester, iata ca aceasta s-a transformat intr-o finala 100% spaniola, intre Athletic Bilbao si Atletico Madrid, doua echipe care aseara au reusit sa se impuna in mansa retur din semifinale, contra lui Sporting si respectiv Valencia.
Athletic Bilbao a invins-o pe Sporting cu sciorul de 3-1 pe teren propriu si si-a pastrat recordul de invincibilitate acasa in acest sezon de Europa League: 8 meciuri din 8 fara infrangere. Fara nicio victorie in deplasare contra echipelor spaniole in istoria infruntarilor europene, Sporting a venit la Bilbao cu o echipa defensiva, care a acceptat dominarea gazdelor inca din start. Bascii s-au impus prin golurile marcate de Markel Susaeta (17), Ibai Gomez (45+1), Fernando Llorente (88), in timp ce pentru echipa lui Ricardo Sa Pinto a marcat Ricky van Wolfswinkel (44). Eroul lui Athletic a fost internationalul spaniol Fernando Llorente, care a pasat de doua ori decisiv si a marcat golul calificarii cu doar 2 minute inainte de a se intra in prelungiri. La final, Llorente a izbucnit in lacrimi: “Este cea mai importanta seara din cariera mea”, a spus jucatorul basc, care a cucerit inclusiv titlul mondial cu nationala Spaniei. Asadar, fara vreun trofeu european in palmares, Athletic Bilbao si-a egalat aseara performanta din 1977, cand a disputat finala Cupei UEFA in compania lui Juventus. Italienii au cucerit insa trofeul atunci, gratie golurilor marcate in deplasare: 1-0 in Italia si 2-1 pentru basci, in returul de la Bilbao.

Parcursul lui Bilbao pana in finala:

Grupe: Slovan Bratislava (2-1, 2-1), Paris Saint Germain (2-0, 2-4), FC Salzburg (2-2, 0-1)
16-imi – Lokomotiv Moscova (1-2, 1-0)
Optimi – Manchester United (3-2, 2-1)
Sferturi – Schalke 04 (4-2, 2-2)
Semifinale – Sporting Lisabona (1-2, 3-1)

In cea de-a doua semifinala, dupa 4-2 in tur, Atletico Madrid a invins si pe “Mestalla”, scor 1-0, dar l-a pierdut pentru finala de la Bucuresti pe capitanul Tiago, eliminat in minutul 79. Venita sa apere un avantaj de doua goluri, echipa lui Diego Simeone a facut un joc defensiv de exceptie, iar Falcao & Co. au bifat prima victorie pe teren strain a lui Atletico, in meciurile europene cu echipe din Spania. Golul lui Adrian (60) a fost suficient pentru a aduce victoria oaspetilor, care reusesc astfel sa treaca de Valencia pentru a doua oara in faza eliminatorie a Europa League, dupa episodul din sezonul 2009/2010. Astfel, madrilenii au sansa de a deveni prima echipa din istoria competitiei care castiga trofeul de 2 ori, dupa succesul din 2010, cand ibericii au invins in finala pe Fulham. In aceasta editie de Europa League, elevii lui Simeone au 11 victorii consecutive si au pierdut un singur meci din 17 jucate in acest sezon (0-2 la Udinese, in grupe). In drumul spre Bucuresti, Atletico le-a eliminat pe Strømsgodset (Norvegia), Vitoria Guimaraes (Portugalia), Celtic (Scotia), Rennes (Franta), Lazio (Italia), Besiktas (Turcia), Hannover 96 (Germania) si Valencia (Spania). Palmaresul madrilenilor insa in Europa este unul destul de bogat, castigand cate o data Cupa Cupelor (1962), UEFA Europa League (2010), Supercupa Europei (2010), Cupa Intercontinentala (1974) si Cupa Intertoto (2007) si a pierdut o finala de Cupa Campionilor Europeni (1974).

Parcursul lui Atletico pana in finala:

Grupe – Celtic Glasgow (2-0, 1-0), Rennes (1-1, 3-1), Udinese (0-2, 4-0)
16-imi – Lazio Roma (3-1, 1-0)
Optimi – Besiktas Istanbul (3-1, 3-0)
Sferturi – Hannover 96 (2-1, 2-1)
Semifinale – CF Valencia (4-2, 1-0)

La finala de pe “National Arena” din Bucuresti si-a anuntat prezenta si fiul Regelui Juan Carlos al Spaniei, Principele Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos de Borbon y de Grecia. Pe scurt, Don Felipe.

Din categoria: Stiri sportive

Comentariile sunt inchise.